Arhiva

Archive for Martie 2011

Alfred Krupp

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1811, Friedrich Krupp (1787-1826), un descendent al unei familii prospere din Essen, a fondat un atelier pentru producţia de oţel turnat pe un teren cumpărat de la bunica sa. El spera să spere să profite de cererea mare de oţel într-o Europă napoleonienă privată de exporturile de oţel britanice, pentru că  Marea Britanie încearca să slăbească supremaţia Franţei prin politici comerciale restrictive. Cunoscut sub numele de „regele tunurilor” Alfred Krupp a transformat fabrica moştenită de la tatăl său Friedrich Krupp în cel mai mare conglomerat de oţel din lume. În timp ce Friedrich Krupp avea o viziune largă dar o voinţă slabă, Alfred Krupp se putea mândri cu o voinţă puternică dar cu o imaginaţie limitată. Tânărul Krupp curând a arătat excepţionale abilităţi comerciale, vizitând forje şi fierari în toată ţara pentru a solicita comenzi. Alfred Krupp şi-a început cariera vânzând maşini producătoare de tacâmuri, imitând tehnica englezească de producere a fontei. Întrucât atelierul său aflat în Essen, făcea parte din Prusia, Krupp a profitat de pe urma formării Zollverein-ului. În 1848, experimentele sale cu tunuri de fontă au dat roade şi afacerea sa a crescut încet dar inevitabil. Cu toate acestea, atunci când revoluţia a izbucnit în Germania, cu greu a angajat o sută de muncitori. Doar câţiva ani mai târziu, el avea mai mult de o mie de muncitori sub contract. Aceasta primă extindere a fost posibilă ca urmare a  revoluţiei în transport. Krupp a început să producă arcuri, osii, roţi de cale ferată, arbori cotiţi, ţevi de puşcă şi începând cu 1850 tunuri. Compania a profitat de extindere pieţelor de oţel în sectoarele de fabricaţie şi de cale ferată. Pe masură ce Krupp a început să producă roţi de cale ferată fără sudură, afacerea sa a crescut proporţional cu extinderea reţelei feroviare germane. Krupp şi-a reinvestit aproape toate câştigurile în utilaje noi, barăci şi mine. Succesul său economic a fost în mare parte bazat pe îmbrăţişarea inovaţiei, adaptarea rapidă a noilor tehnologii şi abilităţi manageriale deosebite. Pe 15 iunuie 1854, prinţul Wilhelm, mai târziu împărat al Reich-ului, a vizitat fabrica Krupp din Essen într-un tur prin provincia Westfaliei. Prinţul a arătat un mare interes în artilerie modernă şi după ce Wilhelm a devenit regent, armata prusacă a ordonat în cele din urmă primele 300 de tunuri în 1859. Acesta a fost începutul unei afaceri reciproce avantajoase: armata prusacă era echipată cu armament modern iar monarhia îl ajuta pe Krupp ori de câte ori avea probleme financiare; cu toate acestea Krupp a vândut în acest timp artilerie şi altor puteri europene. Din 1859 armata prusacă a devenit cel mai important client şi aprovizionarea acesteia cu tunuri de oţel de ultimă oră a jucat un rol major în victoria răsunătoare germană în războiul franco-prusac din 1870. Tunurile Krupp s-au dovedit a fi superioare celor tradiţionale din bronz ale francezilor. Mai ieftinul oţel turnat era mai fragil iar utilizarea lui a condus la accidente fatale din cauza exploziilor (cum a fost demonstrat la asediul Sevastopolului), în timp ce bronzul era scump şi prea greu pentru artileria de câmp. În apropierea anului 1873, oţelăriile din Essen au angajat aproape 12.000 de oameni şi ulterior 4100 de muncitori în întreprinderile auxiliare. Armamente au reprezentat 56 la sută din cifra de afaceri a companiei în 1876, ducând astfel la supranumirea lui ca „regele tun”.

Categorii:Istoria Germaniei