Prima pagină > Istoria Rusiei > Revolta lui Pugaciov

Revolta lui Pugaciov


Revolta lui Pugaciov din 1773-1774 a început pentru motive similare cu cele ale rebeliunii conduse de Bulavin – guvernul central rus a exercitat un control crescut asupra populaţiei de cazaci. Condus din nou de către un cazac, Emelian Pugaciov, revolta a început printre cazacii de-a lungul râului Yaik (Ural) datorită nivelurilor ridicate de recrutare şi a impozitelor necesare pentru a lupta Războiului de Şapte Ani şi a Războiului Ruso-Turc. Pugaciov a pretins a fi Petru al-III-lea, care a fost foarte nepopular cu nobilimea dar destul de simpatizat de clasele de jos. Mare parte din succesul lui Pugaciov deriva din utilizarea mitului potrivit căruia acesta ar fi adevăratul ţar, care în realitate a fost ucis şase luni de la urcarea pe tron într-o lovitură de stat care a adus-o pe soţia sa Ecaterina cea Mare la putere în 1762. Unul dintre scopurile sale principale era de a intra în capitală şi de a pretinde tronul Rusiei. Pugaciov a acuzat nobilimea că a încercat să îl ucidă pe Petru al-III-lea şi să îl înlocuiască cu Ecaterina cea Mare în dorinţa de a preveni libertatea ţărănimii pe care acesta o urma să o realizeze. Pugaciov a promis libertate cazacilor publicând manifeste personalizate pentru diverse alte grupuri: vechi-credincioşi, popoarele nomade, muncitori şi ţărani. Apelulul lui Pugaciov a fost unul social, el a instigat la un fel de luptă de clasă a iobagilor împotriva moşierilor, dintre care trei mii se crede că au murit în timpul revoltei. Trupele lui au început sa preia zonele din apropiere, în schimb Ecaterina a trimis o armată total inadecvată pentru a suprima revolta. Scăpând de armată el sa mutat în teritoriul Rusiei şi a obţinut sprijin de la ţărănime, promiţându-le liberate faţă de recrutarea, impozite şi control al terenului. Le-a ordonat ţăranilor să işi execute proprietarii de teren: 1572 (din care 474 erau femei şi 302 copii), 1037 oficiali şi 237 preoţi au fost ucişi. Pe 15 septembrie 1774 a fost predat autorităţiilor de proprii săi cazaci, fiind dus la Moscova într-o cuşcă şi executat public pe 10 ianuarie 1775. Împărăteasa a stabilit că Rusia avea nevoie de o prezenţă administrativă permanentă si mai extinsă în mediul rural. Rebeliunea a generat o nouă fază a construcţiei statale între 1775 şi 1785, perioadă aşa numită legislomanie. A urmat o legislaţie pentru o Reformă a Administraţiei Provinciale (1775) şi o Reformă a Conducerii Poliţiei (1782) ce a crescut foarte mult dimensiunea guvernului provincial, atât civil cât şi militar.

Anunțuri
Categorii:Istoria Rusiei
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: