Petru cel Mare

Născut în 1672 la Moscova, viitorul împărat a fost fiul ţarului Alexei I. Mama lui a fost Natalya Naryshkina, cea de-a doua soţie a ţarului. Unul dintre cei mai mari oameni de stat ai Rusiei, Petru cel Mare – ţarul şi primul împărat al Rusiei – a fost un om de o voinţă de neclintit, de o energie extraordinară şi o viziune supremă. Petru era foarte inteligent, energic, curios, cu o statură impunătoare, având o înălţime de peste 2 metri. Era un conducător foarte implicat, insistând asupra învăţării a aproximativ 20 de meserii diferite, cum ar fi : tâmplărie, construcţii navale şi încălţăminte. Petru avea 22 de ani în 1694 când a început să guverneze Rusia, timp în care a dobândit o gamă largă de abilităţi militare. Prima sa iniţiativă majoră a fost o ofensivă împotriva Imperiului Otoman, având două obiective: sechestrarea teritoriului pentru un port rusesc la Marea Neagră şi încheierea incursiunilor tătarilor în Rusia.

Petru I a fost în mod oficial cunoscut sub numele de Petru cel Mare după ce a învins Suedia în Marele Război Nordic în 1721, război care a fost mult timp definit drept tranziţie de la vechea la moderna Rusie. Luptele nereuşite la Azov împotriva otomanilor în 1695-1696 au pus în mişcare reforma drastică a lui Petru în structurile de stat şi militare, convingându-l de necesitatea construirii unei flote miltare. Drept rezultat acesta a plecat într-o vacanţă prelungită în 1697 prin Europa călătorind icognito sub numele de Peter Mihailov, în mare măsură să evite obligaţiile ceremoniale la palatele străine. Misiunea diplomatică denumită „Marea Ambasadă” a fost un tur remarcabil de 18 luni, a căror impact vor răsuna tot restul domniei lui Petru. Marea Ambasadă număra aproximativ 250 de persoane cand a plecat din Moscova la începutul anului 1697. El a vizitat mai multe ţări europene, dar cele mai importante destinaţii au fost Olanda şi Anglia. În Olanda a vizitat institutele ştiinţifice din Amsterdam şi a lucrat în şantierele navale ale oraşului iar în timp ce era în Londra, Petru a vizitat un arsenal, un muzeu şi instituţii guvernamentale. Petru a cumpărat cantităţi uriaşe de arme şi echipament, având nevoie de 10 de nave pentru a transporta totul înapoi în Rusia. Întorcându-se în ţara natală Petru a devenit mai convins ca oricând că Rusia trebuie să înveţe de la Europa dacă dorea să devină un stat modern şi ca prim pas a decretat ca bărbile să fie impozitate pentru a descuraja practicile tradiţionale ruseşti.

O mare parte din timpul domniei lui Petru a fost consumată de Marele Război Nordic contra Suediei. În 1700 în combinaţie cu aliaţii saxoni şi danezi, Peter a lansat ceea ce el considera a fi un război scurt şi uşor împotriva Suediei. Cu toate acestea în luna septembrie a aceluiaşi an, regele Carol al XII-lea al Suediei a anihilat armata lui Petru la Narva, capturând aprope întreg parcul de artilerie. Având nevoie să îşi reconstituie forţele sub presiunea urgenţei militare şi a războiului prelungit, Petru a inventat un set de instituţii de recrutare a ofiţerilor, echipare, finanţarea şi administrare a armatei sale, care au pus bazele creşterii puterii militare a Rusiei în secolul al XVIII-lea. Totodată reconstrucţia armatei a dus celebra sa decizie de a topi clopotele bisericilor din Rusia pentru a face ghiulele de tun.

În trecut, nobili erau chemaţi să servească în cavalerie pentru anumite campanii, după care li se permitea să se întoarcă la îndatoririle lor civile, fie pe moşii fie la palate. Ei primeau un comision pentru serviciile lor dar recompensa reală era de fapt statutul nobil şi privilegiile conferite, în special dreptul de a deţine moşii populate. Când erau chemaţi, nobililor li se spunea câţi oameni înarmaţi să aducă pentru a completa unităţile. Nevoia de recruţi era însa mai mare decât puteau nobilii să ofere, situaţie agravată şi de faptul că bărbaţii de multe ori nu se prezentau atunci când erau chemaţi. Petru a administrat această problemă făcând serviciu la stat o obligaţie pe tot parcursul vieţii pentru toţi nobili. Cei care nu slujeau işi pierdeau rangul şi moşiile. Petru cel Mare a introdus astfel Tabela Rangurilor în 1722, o lista oficială a pozițiilor şi rangurilor din armată, guvern şi curtea imperială.

În armată, Petru a lucrat din greu pentru a stabili procedurile standard, regulamentele şi pedepsele precum şi să reglementeze salariile pentru toate trupele sale. El nu a izbutit atât de bine în aceste domeniu, deoarece aprovizionarea şi plata unor astfel de armate vaste era dificilă din cauza infrastructurii sărace a Rusiei şi a lipsei de resurse. Chiar şi în situaţiile de neprimire a plăţilor şi a proviziilor, Petru considera că soldaţii nu ar trebui să se plânga de aceste condiţii. Soldaţii care dezertau erau supuşi la o varietate de pedepse inclusiv muncă grea, biciuire şi agăţare. Pedeapsa corporală a fost utilizate în mod liber în armata rusă şi se credea că viaţa unui soldat era mai rea decât viaţă unui şerb. Campaniile militare constante ale lui Petru s-au extins dincolo de graniţele Rusiei dar la costuri considerabile pentru poporului rus.

Industria de armament a ţării a continuat să fie construită până când a fost capabilă să producă o gamă largă de arme, de la muschete la baionete şi artilerie. După un deceniu de efort armata a ajuns la o forţă de 200.000 de bărbaţi în serviciu permanent, a doua ca mărime din Europa după Franţa. Acesta a creat industria de construcţii navale a Rusiei şi a construit de la zero prima flotă militară – 28000 de bărbaţi, patruzeci de nave şi sute de ambarcaţiuni mai mici. În dorinţa de a plăti costurile armatelor, navelor şi armamentului, guvernul rus a impus poveri financiare grele asupra populaţiei. Morile, stupii, sicriile, pepeni verzi, blocurile de gheaţă, hornurile, căsătoriilor non-ortodoxe erau toate impozitate pentru a asigura venituri pentru armată. În curând armata avea să consume 90 la sută din bugetul de stat.

În 1700 Petru a reformat calendarul rus, care la momentul respectiv calcula anii de la data presupusă a creării lumii. Petru a adoptat calendarul iulian, deşi calendarul gregorian era mult mai precis. A subordonat Biserica Ortodoxă autorităţii guvernului, ca parte a eforturilor sale de consolidare a statului rus. În 1718 a stabilit un Colegiu Ecleziastic sau Sfântul Sinod, un fel de consiliu de conducere a clericilor pentru a înlocui patriarhia independentă. Colegiul Ecleziastic a fost unul dintre cele nouă organisme administrative de specialitate copiate după modelul german.